Benoit Duteurtre este licenţiat în muzicologie la Universitatea din Rouen, dar interesul său pentru muzică a fost concurat constant de cel pentru scris. La 15 ani, pe când încă locuia într-un orăşel din Normandia scria primele povestiri. „Fetiţa şi ţigara“, publicat în 2005, atacă obositoarea obsesie pentru imagine, foamea de reality-show şi riscurile la care se expune o întreagă societate care răspunde la gustul maselor. În acelaşi scenariu este adusă viaţa unui funcţionar liniştit, terorismul, dictatura mediatică şi echitatea unui sistem juridic care transformă marginalii în opresori. Cum ar arăta lumea daca diverse tendinţe corecte politic de astăzi s-ar transforma în norme obligatorii; dacă de pildă fumatul le-ar fi interzis până şi condamnaţilor la moarte obligându-i pe fumători să intre în clandestinitate sau dacă din dorinţa de a le acorda drepturi copiilor i-am încuraja să ne terorizeze. Benoit Duteurtre imaginează o astfel de lume idiotizată în „Fetiţa şi ţigara“, roman care îi va scandaliza cu siguranţă pe adepţii autohtoni ai corectitudinilor de tot soiul şi le va da frisoane fumătorilor şi celor care nu vor să se lase manipulaţi cu televizorul până la imbecilizare.
Partener Biblioteca Judetena Stefan Banulescu Ialomita